duminică, 5 aprilie 2020

Uimitoarele Informatii MEDICALE din Biblie

Pr. Lucian Cristescu

Biblia are multe în comun cu Analectele lui Confucius (sec. al VI-lea î.Hr.) sau cu cugetările lui Socrate (sec. al V-lea) prezente în Dialogurile lui Platon: toate trei sunt purtătoare ale așa-numitei „înțelepciuni a bunului simț”. Construind pe această constatare, umaniștii au tras concluzia că Biblia este și ea un simplu tezaur de înțelepciune milenară, nimic mai mult decât o producție a spiritului uman. Prezentarea de față vrea să arate că valoarea Bibliei nu se limitează la atât, ci că ea conține revelații de obârșie supraomenească. I-au trebuit științei multe secole ca să le descopere prin experiență istorică.
Igiena personală. Numeri 19:16-19. Viena anilor 1840 era un vestit centru medical, iar spitalul Algemeine Krankenhaus era în top. În secția de obstetrică și ginecologie, moratlitatea lăuzelor era de una din șase. Cauzele morții erau puse pe seama constipației post-natale, a întârzierii lactației, a fricii sau a aerului otrăvit. Un tânăr medic evreu, Ignatz Semmelweis, a observat că dimineața, medicii soseau la vizită după ce în prealabil fuseseră la morgă să examineze victimele recente. Apoi treceau la examinarea lăuzelor, fără să se spele pe mâini. Când Semmelweis a introdus în salonul lui prevederea biblică din Numeri 19 – respectiv după atingerea unui mort era obligatoriu spălatul mâinilor și a hainelor la intervale regulate, în apă curgătoare – mortalitatea a scăzut de la un deces din șase mame, la 1 deces din 84. Lipsa vreunei explicații „științifice” a amânat aplicarea igienei biblice timp de decade. Împotrivirea obstinată a corpului medical față de igiena mâinilor și miile de victime i-au afectat echilibrul mintal. Semmelweis a murit într-un spital de nebuni, probabil în urma bătăilor paznicilor.
Carnea „necurată”. Levitic 11:5-31. Enciclopedia Britanică, ediția 1990, nota că cca 20% din populația SUA suferă de una din formele deghizate ale trichinelozei. Cauza? Consumul cărnii de porc, purtătoare germenilor a 200 boli și 19 paraziți.

În „Buletinul istoriei medicinei” (nr. 27/1953), celebrul farmacolog și toxicolog dr. David Macht a publicat, în urma cercetărilor de laborator, scala toxicității cărnii diferitelor animale. Deasupra pragului admis, de „75”, se situau animalele declarate de Biblie drept „curate” (capra – 90; vita – 91; oaia – 94; cerbul – 98). Animalele „necurate” ocupau poziții de mare toxicitate: pisica și câinele – 62; șobolanul – 55; porcul – 54; iepurele – 49; calul – 39... Cine cunoștea aceste taine, altul decât Creatorul care a zis: „Să nu mănânci porc, nici...”.
Coagularea sângelui. Geneza 17:12. Dumnezeu îi poruncise lui Avraam să circumcidă pe orice copil de parte bărbătească „în a opta zi după naștere”. Firește, unii s-au întrebat de ce neapărat în ziua a opta, și nu într-a treia sau a 12-a? Abia în 1939, prin descoperirea vitaminei K, s-a aflat că ea nu se sintetizează în corp decât după 5-8 zile după naștere. Iar protrombina, al doilea agent al coagulării, descoperit în 1935, este produs treptat: în a treia zi fiind doar 30% față de normal, dar în ziua a opta ajungând la 110% - ceea ce generează o coagulare alertă; după care în ziua a noua scăzând la 100%.
Informațiile științifice cu caracter practic dovedesc o Sursă supraomenească ce își mărturisește grija Sa pentru neamul omenesc.

PROFETIA - DOVADA Originii Divine a Bibliei

Pr. Lucian Cristescu

Ca replică pentru celor care contestă autenticitatea istorică a profețiilor lui Isaia, există în carte pasajul din capitolul 53,1-12. În ea, profetul, folosindu-se de tehnica literară a „trecutului profetic” (Past Prophetic Tense), Îl descrie pe Isus Hristos așa cum urma să se înfățișeze în Israel. El prezice:
♦ necredința îndârjită a lui Israel față de Evanghelie (v.1); ♦ înfățișarea umilă a lui Isus și disprețuirea Sa de către Israel (v.2-3); ♦ că a fost om al durerii, obișnuit cu suferința (v.3); ♦ că a fost ingorat de națiunea iudaică (v.3); ♦ că a luat suferințele și durerile lui Israel asupra Sa și le-a purtat (v.4); ♦ că a fost socotit un impostor, pedepsit de Dumnezeu (v.4); ♦ că a fost jertfă înlocuitoare, luând asupra Sa nelegiuirile lumii (v.5-6.10.11); ♦ că a fost osândit pe nedrept (v.8); ♦ că a răbdat în tăcere batjocura și răstignirea (v.7); ♦ că a fost străpuns (v.5); ♦ că S-a rugat pentru cei păcătoși (v.12); ♦ că, deși a fost fără vină, a fost pus între doi tâlhari, (v.9.12); ♦ că moartea Sa a dus împăcarea păcătoșilor cu Dumnezeu și reabilitarea lor (v.5); ♦ că a fost îngropat în mormântul unui om bogat (v.9); ♦ că va învia și se va înălța la tronul lui Dumnezeu (v.10.12); ♦ că va avea mulți urmași (v.10); ♦ că misiunea creștină va propăși în lume (v.10); ♦ că prin El, mulți oameni vor fi aduși în armonie deplină cu Dumnezeu (v.11).
Profeția este atât de incriminatoare pentru evreii care L-au respins, încât până azi ei refuză s-o citească sau s-o discute. Deși ar putea ușor să replice: „Pasajul este interpolare, lipsit de autenticitate”, nici ei și nici scepticii n-o pot face, întrucât Septuaginta - traducerea în greacă a Vechiului Testament – a fost realizată între 250-132 î.Hr., cu mult înainte de împlinirea lor prin jertfa lui Isus Hristos. Pe deasupra, printre manuscrisele de la Marea Moartă, s-a găsit sulul complet al profetului Isaia, datat la 200 î.Hr.
Daniel despre Mesia
Dacă unele profeții mesianice sunt voalate, cea din Daniel 9:24-27 este uimitor de concretă. În ea ni se descoperă, cu 550 de ani înainte, data exactă a botezului și a morții lui Isus Hristos. Punctul de plecare a cronologiei este „darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului”, de la care se derulează o perioadă lungă de „70 de săptămâni”. În privința timpului, limbajul profetic folosește codul: „un an pentru fiecare zi” (Numeri 14:34 și Ezechiel 6:4-6). Aceasta înseamnă că cele „70 săptămâni” reprezintă de fapt 490 ani.
Profeția precizează că la începutul celei de-a „șaptezecea săptămâni” va avea loc „ungerea lui Mesia” - prin botez -, iar la „jumătatea săptămânii”, respectiv după 3,5 ani, Cel Uns (în ebraică Mesia, în greacă Hristos) va fi ucis. Marele fizician, Sir Isaac Newton, după 22 de ani de studiu al profețiilor lui Daniel și Apocalisa, a descoperit că darea poruncii de restaurare a cetății Ierusalimului de către Artaxerxe Longimanus corespunde anului 457-456 î.Hr. De aici, numărând „70 săptămâni” de ani, a identificat „ultima săptămână” între anul 27 și 34 d.Hr. Istoria se pliază perfect: în anul 27 d.Hr., are loc „ungerea” – botezul - lui Isus Hristos. La „jumătatea săptămânii ultime”, adică fix după trei ani și jumătate, respectiv în anul 30 ½, Isus este răstignit, „stârpit”. Iar „săptămâna” profetică se încheie prin uciderea diaconului Ștefan, ceea ce anunță închiderea harului pentru Israel.

Sunt Manuscrisele Bibliei Corupte?

Pr. Lucian Cristescu

(1) Numărul de cópii existente. Există peste 5.800 manuscrise grecești (integrale sau doar fragmente) plus peste 10.000 manuscrise latine și peste 9,300 de manuscrise traduceri în alte limbi vechi: siriacă, slavă, coptă, etiopiană, armeană și gotică.
(2) Timpul scurs dintre original și copia existentă. Iată:
• P52 (papirusul J. Rylands) – datează din 115-135 d.Hr., la câțiva ani după original; • P66 (papirusul Bodmer) – din 150-200 d.Hr., o copie integrală a evangheliei după Ioan; • P45 și 46 (papirusurile Chester Beatty) – din 250, conține aproape întreg Noul Testament; • Codex Vaticanus - din 325– conține tot Noul Testament, cu câteva pagini lipsă. În contrast, iată raportul privind cópiile lucrărilor clasice: Autorul / Data scrierii / Cea mai timpurie copie / Distanța dintre original și copie / Numărul de copii în greacă Homer (Iliada) 800 î.Hr. 400 î.Hr. 500 ani 643 Sofocle 440 î.Hr. 1000 d.Hr. 1400 ani 193 Herodot 430 î.Hr. 900 d.Hr.. 1300 ani 8 Euripide 420 î.Hr. 1100 d.Hr. 1300 ani 9 Tukidide 400 î.Hr. 900 d.Hr. 1300 ani 8 Aristofan 400 î.Hr. 900 d.Hr. 1200 ani 10 Platon 350 î.Hr. 900 d.Hr. 1200 ani 7 Demostene 350 î.Hr. 1100 d.Hr. 800 ani 8 Aristotel 330 î.Hr. 1100 d.Hr. 1400 ani 49 Suetoniu 125 d.Hr. 950 d.Hr. 800 ani 8 Pliniu 113 î.Hr. 850 d.Hr. 750 ani 7 Tacitus 100 d.Hr. 1100 d.Hr. 1000 ani 20 Cezar 44 î.Hr. 900 d.Hr. 1000 ani 10 Noul Testament 50-100 d.Hr. 130 d.Hr.mai puțin de 100 ani 5.800 În privința Vechiului Testament, descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă, în 1947, a dovedit stabilitatea textului biblic de-a lungul mileniilor și a înlăturat orice dubiu privind acuratețea textului existent.

De ce LIPSESC Carti din NOUL TESTAMENT?

Pr. Lucian Cristescu

Ce a adus nou SINODUL DE LA NICEEA, 325 d.Hr. ?
Subiectele dezbătute sunt consemnate în cele 20 de „canoane” ale sinodului de la Niceea (325), după cum urmează:
1) erezia lui Arie; 2) schisma lui Meletie ; 3) data serbării paștelor. 4) hirotonirea episcopilor 5) reprimirea celor excluși 6) prerogativele episcopului de Alexandria 7) responsabilitățile episcopului de Ierusalim 8) limitarea la un episcop de oraș 9) eliminarea celor hirotoniți nelegitim 10) caterisirea celor căzuți în păcat 11) tot despre cei căzuți 12) tratarea soldaților creștini 13) merindea celor ce mor 14) perioada de pocăință a păcătoșilor 15) legarea preoților de oraș 16) hirotonirea doar în orașul de reședință 17) caterisirea clericilor cămătari 18) interzicerea diaconilor să împărtășească preoți 19) rebotezarea paulicienilor 20) neîngenuncherea în zi de duminică și sărbători APOCRIFELE
În decembrie 1945, doi egipteni - pe când săpau după îngrășământ într-un sit părăsit din dreptul Nilului superio - au dat de un vas de lut îngropat. Spărgând oala, în loc de comoară au găsit 52 de „cărți”, reprezentând manuscrise gnostice din secolul IV d.Hr. Această „biblioteca de la Nag Hammadi” a adus lumină deplină privind natura apocrifelor Noului Testament.
Încă de la începutul secolului II, acestea au început să inunde creștinismul. Devierile teologice le-au plasat în categoria „apocrife”, adică oculte sau secrete. Ele pretind a fi opera unui „apostol / ucenic”; sunt datate după 150 d.Hr.; se deosebesc de cărțile canonice prin faptul că prezintă un Isus mistic, ne-uman, care nu moare și nu învie; și tratează subiecte bizare pline de filosofii gnostice în care abundă elementul fantezist, suprareal, mitologic.
Se cunosc peste 100 de apocrife. Pentru edificare, iată câteva exemple:
Evanghelia lui Toma (150 d.Hr.) Pe lângă pasaje împrumutate din evangheliile canonice, scrierea abundă în aforisme cu conținut mistic oscilând între absurd și ridicol, precum: 7. Iisus a spus: „Ferice de leul mâncat de om, căci leul se va face om. Dar vai de omul pe care-l mănâncă leul, căci el va deveni leu.” 22. „Când veți face ...ca bărbatul să nu mai fie bărbat și femeia să nu mai fie femeie... atunci veți intra în Împărătie.” 98. Împărăția Tatălui este asemenea omului care voia să omoare un om de seamă. El a scos sabia din teacă acasă și a străpuns peretele, ca să știe dacă are mâna sigură. Apoi l-a ucis pe omul de seamă." 114. Simon Petru le-a zis: „Să iasă Maria dintre noi, căci femeile nu merită acea viață!” Iisus i-a zis: „Iată că Eu am îndemnat-o să se facă asemenea vouă, ca să devină si ea un duh viu asemenea bărbaților. Căci orice femeie care se va face bărbat va intra în Împărăția cerurilor.” Evanghelia lui Iuda (180 d.Hr.). Vânzătorul apare ca ucenicul iubit de Isus, care Îi face cel mai mare bine, predându-L autorităților ca sa-L elibereze din închisoarea trupului. „Lumea a fost facută de doi îngeri: Rebelul și Nebunul. Nebunul a zis: „Să facem om după chipul nostru...” Evanghelia Mariei Magdalena (200 d.Hr.) se caracterizează prin reflecții mistico-filosofice, ca de exemplu: „Intreaga Natură, toate creaturile există în interconexiune una față de alta, și ele vor fi resorbite din nou în propriile origini. Căci natura materiei este resorbită în rădăcinile propriei sale naturi. Fie ca cel care are urechi de auzit, să audă.” „Petru I-a spus Mariei: „Soră, știm că Mântuitorul te-a iubit pe tine mai mult decât pe celelalte femei. Spune-ne cuvintele Sale pe care ți le amintești, și pe care noi nici nu le-am auzit.” Maria le-a raspuns: „Ceea ce vă este ocultat vă va fi dezvăluit.” Prin însăși natura sa, adevărul se distinge de minciună. Oricine este familiarizat cu evangheliile Bibliei, va recunoaște disonanțele scrierilor apocrife.

CUM s-a Format VECHIUL TESTAMENT?

Pr. Lucian Cristescu

    După întoarcerea din exilul babilonian, cărturarul Ezra împreună cu dregătorul Neemia au decis să adune cărțile sfinte într-un singur volum. Principalul motiv era nevoia de a se delimita de vecinii lor samariteni – popoare păgâne pe care regii asirieni le transferaseră din Orientul apropiat în locul israeliților deportați. Samaritenii, după obiceiul lor, au asimilat - alături de zeii lor mai vechi pe - „zeul locului”, Yahweh. Ca atare, au împrumutat cele cinci cărți ale lui Moise și și-au construit pe ele închinarea în templul construit pe muntele Garizim. Din acest motiv, în cca 450 î.Hr., Ezra și Neemia au convocat pe cărturarii și leviții de frunte într-un for de arbitraj teologic, așa-numita „Marea sinagogă”. Aceștia au căzut de-acord asupra următoarelor patru decizii care să asigure imutabilitatea cultului iudaic:
(a) să schimbe scrierea proto-sinaitică, triunghiulară – pe care o preluaseră samaritenii – cu caractere pătrate; (b) să consfințească și să delimiteze canonul Vechiului Testament la cele trei secțiuni: Legea, Profeții și Scrierile, cuprinzătoare a celor 39 cărți existente; (c) să comaseze unele cărți, pentru a ajunge la numărul de 22, câte litere are alfabetul ebraic; și (d) să înființeze sinagogi în toate ținuturile populate de evrei, pentru a păstra unitatea de credință.
Cărțile apocrife încalcă una sau mai multe din cele 4 reguli pentru canonicitatea Vechiului Testament. Anume:
1/ nu corespund doctrinal;
2/ au apărut după 420 î.Hr.;
3/ au fost scrise în lb. greacă;
4/ au fost scrise în Babilon, în Egipt sau în altă parte decât pe teritoriul vechiului Israel.

Ele sunt:
Lista celor 13 cărți apocrife:
Tobit;
Eclesiasticul, sau Înțelepciunea lui Iisus ben Sirah;
1 și 2 Macabei;
Iudit;
Scrisoarea lui Ieremia;
Cântarea celor trei tineri;
Bel și Balaurul;
Rugăciunea Esterei;
1 și 2 Ezra;
Baruch;
Înțelepciunea lui Solomon;
Suzana;
Rugăciunea lui Manase. Ele conțin serioase aberații doctrinale împrumutate din mitologia neamurilor în spațiul cărora s-au așezat, precum:
1. Preexistența sufletului înainte de naștere (Sirah, 8:19-20) 2. Purgatoriul (2 Macabei 12:43) 3. Rugăciunile pentru morți (Baruh 3:4) 4. Slujbe pentru izbăvirea morților din infern(2 Macabei 12:45) 5. Jertfe oferite morților (2 Macabei 12:45) 6. Rugăciunile morților pentru cei vii (2 Macabei 15:11-16) 7. Milosteniile anulează păcate (Tobit 12:9) Există și grave erori istorice, ca de exemplu:
Nabucadnețar este înfățișat ca domnind în Ninive (Asiria), în loc de Babilon (Iudit 1:1)
Unele includ note de basm: Daniel ucide un balaur groaznic, aruncând în gura fiarei cocoloașe din păr amestecate cu smoală. (Bel și balaurul: 31) ; altele au caracter anecdotic – cartea Suzanei. Declarația sfântului Athanasie și a sfântului Ieronim: „Cărțile apocrife nu sunt incluse în canon” – a fost ignorată cu ocazia conciliului catolic de la Trent (1545-1563). În încercarea de a scăpa de acuzația protestanților, aceea că profesează doctrine nebiblice, biserica catolică a hotărât includerea oficială a apocrifelor în Canonul Bibliei și subordonarea Bibliei în fața tradiției bisericești.
Până în 1914, cărțile apocrife apăreau în Bibliile ortodoxe sub titlul de „Apocrife” sau „Necanonice” (Biblia de la București – 1688; Biblia de la Blaj - 1795). În edițiile mai recente, distincția de necanonicitate a dispărut cu totul.

Exista CONTRADICTII in Biblie?

Pr. Lucian Cristescu

    Adeseori în cazuri de crimă, anchetatorii n-au la dispoziție decât indicii disparate și fără coerență, obținute din surse divergente. Cu intuiție și printr-un exercițiu logic, ei reușesc să reconstituie firul evenimentelor în care elemente aparent contradictorii se leagă într-un scenariu coerent, adesea confirmat de făptașul însuși.
    În evanghelii există diferite relatări neasemănătoare. Unul dintre pasajele favorite ale criticilor Bibliei este cel referitor la învierea lui Isus Hristos. Raportul celor patru evanghelii pare să ofere mai multe detalii contradictorii. Iată-le:
1. Câte femei s-au dus la mormânt? Matei amintește de Maria Magdalena și cealaltă Marie (28:1). Marcu o adaugă și pe Salome (Marcu 16:1-2). Luca numește pe „Maria Magdalena, Ioana, Maria mama lui Iacov și celelalte femei” (Luca 24:1,10), pe când Ioan o menționează doar pe Maria Magdalena. (Ioan 20:1). E nevoie să ne amintim de distincția dintre contradicții și diferențe. În timp ce Luca afirmă că au fost cel puțin cinci femei (Maria Magdalena, Ioana, Maria mama lui Iacov și celelalte femei), Matei nu spune că au fost doar două, și nici Marcu nu afirmă că a fost doar una. Pur și simplu, ei construiesc povestirea pe experiența celor numite, fără să le excludă pe celelalte. Iar Ioan, deși o menționează doar pe Maria Magdalena, cuvintele ei însă: „Au luat pe Domnul... și nu știm unde l-au pus” (Ioan 20:2) sugerează că fuseseră și celelalte cu ea.
2. Câți îngeri s-au arătat la mormânt? Doar unul (Matei 28:2-7 și Marcu 16: 5-7) sau doi (Luca 24:4-7 și Ioan 20:12) ? Ca și mai sus, rapoartele se completează. Contradicția ar fi fost dacă Matei și Marcu ar fi precizat că a fost doar un înger.
3. Cui S-a arătat Isus? Doar Mariei Magdalena (Ioan 20: 16)? Sau și celorlalte femei (Matei 28: 9)? Deși acest aspect pare mai dificil, el se leagă în următoarul scenariu: În zorii primei zile a săptămânii, cel puțin cinci femei s-au dus din Betania (locul de adăpost al ucenicilor după răstignire, de frica iudeilor) ca să vadă mormântul. Când s-au apropiat de mormânt, au văzut piatra prăvălită de la gura lui. De îndată, Magdalena le-a lăsat pe celelalte și a fugit să anunțe pe Petru și Ioan, singurii rămași în Ierusalim (doar ei având curajul, dovedit deja când au intrat în curtea lui Caiafa să vadă judecata lui Isus). Astfel, Magdalena nu se afla printre femeile care, intrând în mormânt, au întâlnit pe îngeri. Unul dintre ei a proclamat învierea Domnului, iar femeile, bucuroase, au dat fuga spre Betania ca să ducă vestea celorlalți ucenici (Matei 28: 8-9). În drum, s-au oprit să spună lui Cleopa și celuilalt ucenic despre eveniment (Luca 24:22-24). Foarte probabil, una dintre „celelalte femei” era „nevasta lui Cleopa” (Ioan 19:25). Între timp, Magdalena a ajuns la Petru și Ioan. Aceștia, auzind vestea, au alergat la mormânt, urmați și de Magdalena. Cei doi au intrat în cavou, au văzut hainele, apoi au plecat. Maria însă a rămas lângă mormânt, plângând. Când s-a uitat în mormânt, a văzut doi îngeri (Ioan 20:12). După ce a dialogat cu ei, s-a întors și L-a văzut pe Isus (Ioan 20: 14-16). Iar la sfârșit, pe când celelate femei băteau calea lungă de trei km, până la Betania, Isus li S-a arătat și lor (Matei 28:9-10). În concluzie Luca, contemporan cu evenimentele, declară cu emfază că Isus „li S-a arătat viu, prin multe dovezi...” (Faptele Apostolilor 1: 3). Rămâne dar la alegerea fiecăruia să le accepte sau le respingă, după cum îi dictează inima.

A Existat ISUS HRISTOS cu Adevarat?

Pr. Lucian Cristescu

Sursele păgâne:
 Mara Bar-Serapion (prizonier iudeu), după 73 d.Hr. (Răstignirea și căderea Ierusalimului) „Ce avantaj au avut iudeii de la executarea regelui lor înțelept? Doar că după aceasta regatul lor a fost desființat... Și nici regele lor înțelept nu e mort, datorită „legii noi” pe care a stabilit-o.” „Scrisoarea lui Mara Bar Serapion către fiul lui”, găsită într-o copie datând din sec. VI, la mănăstirea Sf. Maria Deipara, Egipt.
 Thallus (52 d.Hr.), Istorii; citat de Iulius Africanus (220 d.Hr.), în „Istoria lumii”. „Peste toată lumea a venit o beznă înfricoșătoare. Multe stânci s-au despicat de un cutremur, și multe locuri din Iudea și alte districte au fost dărâmate. Mi se pare foarte nerezonabil cum Thallus, în a treia carte a istoriilor sale, încerca să explice acest întuneric drept o eclipsă de soare. Doar Iudeii celebrau Paștele lor în ziua a 14-a conform poziției lunii, iar moartea Domnului nostru cade cu o zi înainte de Paște. Pe când o eclipsă de soare poate avea loc doar când luna se interpune soarelui. Cum poate atunci o eclipsă să aibă loc când luna este în directă opoziție cu soarele”.
 Phlegon (130 d.Hr.), menționat de Iulius Africanus (220 d.Hr.), în Istoria lumii” și Origen (250 d.Hr.) în Contra lui Celsus, cartea a 2-a „Flegon notează că, în vremea lui Tiberius Cezar, în timp de lună plină, a fost o eclipsă totală de soare, de la ora 6 până la ora 9. E evident că el n-avea cunoștință de vreun asemenea eveniment petrecut mai înainte.” „Despre întunecarea soarelui, care a avut loc în timpul lui Tiberiu Cezar, în timpul căruia Isus a fost răstignit și cutremurul mare care a avut loc atunci, Flegon – cred – a scris un raport în cartea a 13-a sau a 14-a a Cronicilor sale”
 Cornelius Tacitus, (112 d.Hr.) în Anale, cartea15, cap. 44, „Ca să stingă zvonurile (de a fi dat el însuși foc Romei) Nero a dat vina și a pedepsit cu cea mai perversă cruzime o clasă de oameni pe care poporul îi numea „creștini”. Christos, originatorul numelui, a suferit pedeapsa cu moartea în timpul lui Tiberius, prin sentința procuratorului Pontius Pilatus. Superstiția dăunătoare a fost oprită pentru moment, doar ca să izbucnească încă o dată, nu doar în Iudea, locul de origine a răului, ci până și în capitală, unde toate lucrurile oribile sau rușinoase care sunt în lume se strâng și devin populare.”
 Lucian de Samosata, (175 d.Hr.) „Moartea lui Peregrinus.”
„Creștinii... încă se închină la omul care a fost răstignit în Palestina pentru că a introdus noul său cult în lume. I-a convins că sunt nemuritori pentru totdeauna – ceea ce explica disprețul pentru moarte și dispoziția de sacrificiu atât de comun între ei. Legiuitorul lor i-a făcut să creacă că toți sunt frați din clipa în care sunt convertiți, abjurându-se de zeii greci și adorând pe Sofistul acela răstignit și trăind sub legile lui. De aceea ei disprețuiesc toate lucrurile fără discernământ considerându-le proprietate comună, ei primind astfel de doctrine tradiționale fără nici o dovadă clară.”
 Pliniu cel Tânăr, (112 d.Hr.) Scrisori, secț.10, scris. 96-97. N-am participat niciodată la procesele creștinilor. De aceea nu cunosc ce ofense se pedepsesc sau se investighează... În cazul celor ce mi-au fost denunțați a fi creștini, i-am interogat... Pe cei care au persistat, i-am executat... Pe cei care negau că sunt sau au fost creștini, după ce au invocat zeii... și mai ales după ce au blestemat pe Hristos – lucru pe care niciodată nu-l fac cei ce sunt cu adevărat creștini, am socotit să-i slobozesc...”
 Suetoniu, (120 d.Hr.) The Deified Claudius 25.4, Cartea a 5-a din „Viața cezarilor”
„Pentru că iudeii produceau tulburare în mod constant, la instigarea lui Chrestus, el (Claudiu) i-a izgonit din Roma”

Pot Avea INCREDERE in Noul Testament?

Pr. Lucian Cristescu

    În 2007, juranlistul ateu Christopher Hitchens publica volumul ”Dumnezeu nu este mare: procesul contra religiei”. Una din afirmațiile sale era că „arheologia modernă a contrazis cele mai multe din istoriile biblice vechi...” Teza lui Hitchens a ajuns să fie ridiculizată chiar de arheologia modernă.
    Răstignirea. Până în 1968, unii critici atacau raportul crucificării, pe motivul că cei condamnați nu erau pironiți, ci legați de lemn. Raționamentul era că fierul era prețios și nu merita să fie risipit pe osândiți. În acel an, însă, Vassilios Țaferis a găsit osemintele unei victime a răstignirii, pe nume Yehohanan Ben Hagakol. Călcâiul acestuia era străpuns de un piron de fier, al cărui vârf îndoit la 180 grade purta așchii din lemnul de măslin al trunchiului crucii. Rămășițele erau datate între anii 70 și 100 d.Hr.
    Doctorul Luca, secretarul lui Pavel. Dacă descoperirile arheologice aruncă o lumină generală asupra contextului vieții lui Isus Hristos, cele referitoare la cartea Faptele Apostolilor, scrisă de grecul Luca, confirmă în mod neașteptat personaje și locuri geografice exacte. Medicul Luca a fost însoțitorul apostolului Pavel în călătoriile misionare care s-au desfășurat între anii 45 și 61 d.Hr, pe o un traseu complex de cca. 17.000 km, pe mare și pe uscat.
    Stilul minuțios, caracteristic cercetătorului și martorului contemporan, îl plasează pe Luca printre cei mai pedanți istorici ai vremii. El înșiră numele a 32 de ținuturi, 54 de localități și 9 insule, fără nici o greșeală (poate cu o singură incertitudine: portul Fenix din Creta - Fapte 27:12). El menționează corect cele două modalități de a dobândi cetățenia romană (Fapte 22:28); el descrie procedura provincială de pedepsire în mod corect (Fapte 24:1-9); până și felul în care un roman putea fi luat în custodie și încarcerat pe propriile sale spese (Fapte 28:16.30-31). Cât privește persoanele, Luca identifică 110 indivizi pe nume, dintre care unele au fost confirmate de surse extra-biblice.
    Faptele Apostolilor este o mărturie extrem de importantă prin raportarea sincronă a celor mai importante evenimente care au marcat începuturile creștinismului: convertirea mulțimilor și al preoților (cap.2-5); martiriul lui Ștefan (7:54-60) și a lui Iacov (12:1-2); răspândirea Evangheliei dincolo de hotarele Iudeii (cap. 8-10); covertirea lui Pavel din Tars (cap.9) și călătoriile sale misionare.
    Cu totul remarcabil este faptul că Luca nu menționează nimic despre martiriul Iacov, fratele Domnului (cca. 62 d.Hr.), nici al lui Pavel (între 64-67 d.Hr.) și nici al lui Petru (între 64-68 d.Hr.). De asemenea, lipsește orice referire la catastrofalul război iudeo-roman și distrugerea Templului din Ierusalim (între 66-72). Acestea obligă datarea cărții cel târziu la anul 62 d.Hr., Există un consens general între cărturari că Faptele Apostolilor este cea mai timpurie și indubitabilă probă cu privire la istoria creștinismului.

Pot Avea INCREDERE in Vechiul Testament?

Pr. Lucian Cristescu

    Hitiții. În prima carte a Bilbiei, Geneza și se menționează „țara hetiților” (Geneza 15:20) și pe un anume Efron „hetitul”, (Geneza 23:10) cu care Avraam a făcut o tranzacție. Până în 1915, doctorii „înaltei critici” au uzat de acest nume ca dovadă a caracterului fictiv al cărții, întrucât acest nume nu se regăsește în documentele arheologice. Abia în 1915, lingvistul ceh Bredřich Hrozny descifrează scrierile necunoscute dintr-un sit bogat, datând din sec. 16 î.Hr. și descoperit prin 1906. Așa a aflat arheologia, cu o întârziere de 3.000 ani, de existența Imperiului Hitit despre care nu exista nicio referire istorică, afară de Biblie.
    Detalii despre Scrisorile de la Tel-el-Amarna. În 1887, o țărancă egipteană din apropierea localității Al-Minyia săpa în straturile de gunoi vechi de la Tel el Amarna, pe malul Nilului, când a dat peste un depozit de 379 tăblițe cuneiforme. Săpăturile arheologice ulterioare au scos la iveală orașul excentricul faraon Akenathon (1353 – 1336), cu necropola adiacentă. Arhiva, printre altele, conținea corespondența diplomatică între regișorii Canaanului și faraonul cel dezinteresat, în care aceștia apelau cu disperare la protecția egipteană împotriva invaziei lui Habiru care cucerea cetățile una câte una.
    Tăblița EA 68: „De la Rib-Hadda, mai marele Gebal-ului către faraon: Războiul împotriva mea este foarte sever. Nu uita de Sumur, altfel toate vor fi luate de Habiru...”     Tăblița EA 299: „De la Yapahy, mai marele Ghezerului, către Faraon: O, dumnezeul meu, soarele meu, soarele de pe cer: Habiru este mai tare ca noi. Trimite ajutor și salvează-mă de Habiru. Altfel Habiru ne distruge!”     Tăblița EA 288 „De la Abdi-Heba, mai marele Urusalimului către Faraon: Habiru a luat toate cetățile. Nici una n-a mai rămas. Habiru a tăiat pe Zimredda din Lachiș. Împăratul nu face nimic! De ce?!”
    Piedestalul din Berlin. În 1913, egiptologul german Ludwig Borchardt a cumpărat de la un negustor un fragment de granit gri înalt de 46 cm. Piesa a zăcut în depozitul muzeului din Berlin până în 2001, când Manfred Gorg a descifrat sub relieful a trei siluete numele: Așkelon, Canaan și Israel. Fragmentul datează din timpul lui Amenhotep II (1420-1400 î.Hr.) sau al lui Amenhotep III (1391-1353 î.Hr.). Acesta este cea mai timpurie menționare a numelui Israel.
    Stela Tel Dan. În 1986, P. K. McCarter, în articolul „David cel istoric” (apărută în publicația Interpretation 40, aprilie 1986) afirma: „Biblia este singura sursă de informații despre David. Nici o inscripție nu-l menționează. Nici o descoperire arheologică nu poate să ne conducă cu certitudine la el.” Șapte ani mai târziu, în 1993, echipa lui Avraham Biran a descoperit la Tel Dan, în nordul Israelului, bucăți dintr-o stelă, datând din 841 î.Hr. În ea apare fraza: „Și ... l-a omorât pe Ahazia, fiul lui Ioram, rege din Casa lui David.” (2 Împărați 8:28-29).
    Sigiliile din Ierusalim. Începând din 1978, săpăturile din preajma zidurilor vechiului Ierusalim scot la iveală artefacte excepționale.. În 1982, s-a găsit un tezaur de 51 de sigilii (bule) datând din vremea lui Ezechia (700 î.Hr.) și până la ducerea în robie a lui Iuda (586 î.Hr.). Unele sigilii poartă numele personalităților proeminente lui Israel, printre care regele Ezechia; Pașhur, fiul lui Imer, preot cu vază (Ieremia 20:1); Meremot, fiul lui Urie, preot și trezorier (Ezra 8:33); Azaria, fiul lui Hilchia, preot (1 Cronici 9:11); Ghedalia, fiul lui Pașhur, dregător al regelui Zedechia (Ieremia 38:1). Piesa cea mai de valoare este sigiliul aparținând lui Baruc, fiul lui Neriia, chiar secretarul lui Ieremia (Ieremia 36:4).

BIBLIA, colectie de MITURI IRELEVANTE pentru noi?

Pr. Lucian Cristescu

    1. Dovezi ale POTOPULUI:
Există nenumărate evidențe care obligă rațiunea să accepte existența unui potop universal.
Marele Canion din Arizona, lung de 446 km (277 miles), adânc de cca 1,7 km(more than 1 mile) și largă până la 29 km (18 miles) expune straturi orizontale pietrificate - de nisip și aluviuni - fără nici o evidență de eroziune între ele. Sunt martore ale unor eroziuni rapide generate de volume gigantice de apă.
Miliarde de fosile aparținând diverselor specii și diferitelor erelor geologice se află aglomerate în gropi comune. Faptul că n-au avut timp să putrezească, nici să fie mâncate, precum și existența hranei nedigerate în stomacul unora constituie dovada unei îngropări rapide.
Doar un potop universal poate justifica imensele fosile de animale marine și pești pietrificați - cu piele, mușchi, organe perfect conservate, risipite pe suprafețe de zeci de mii de km pătrați. Cel mai vast platou cu asemenea fosile se găsește cu mult deasupra nivelului mării și la cca 800 km depărtare de Oceanul Atlantic.
Există apoi arbori fosili în poziție verticală străbătând straturi geologice separate de zeci de milioane de ani. Aceștia n-ar fi avut ce căuta acolo dacă respectivele straturi s-ar fi format în presupuse ere.     2. Are VIATA un sens?
Filosofi atei ca Bertrand Russel, Jean-Paul Sartre și Richard Dawkins insistă că „în universul mânat de forțe fizice și replicări genetice oarbe... nu există sens, nici scop, nici binele și nici răul, nimic decât indiferență oarbă și nemiloasă.” (R. Dawkins, The Blind Watchmaker, p. 133). Iar omul, „cu o parțiala lui capacitate de cunoaștere, stă singur și dezrădăcinat într-un univers glacial, pierdut în lanțul generațiilor, care se ridică din nimic și devin nimic,” scria Carsten Bresch (Zwischenstufe Leben, Evolution ohne Ziel? p. 21).
În contrast major cu tonul dezolant al ideologiei ateiste, revelația Bibliei ne descoperă o perspectivă optimistă: un univers proiectat de un Creator inteligent și iubitor, interesat de fericirea fapturilor Sale. În contextul abandonării Sale de către om, prin răzvrătire față de voia Sa, Dumnezeu ne oferă o cale de salvare. Moartea omului – ca urmare a despărțirii sale de sursa vieții – nu mai este sfârșitul absurd al existenței. Căci Jertfa divină și răscumpărarea oferită de Isus Hristos garantează tuturor ce-L primesc, învierea și părtășia cu Dumnezeu într-o existență împlinită și fără sfârșit.

BIBLIA, cea mai mare INSELACIUNE din istorie?

Pr. Lucian Cristescu

    Generația secolului XXI trăiește o experiență unică în întreaga istorie a civilizațiilor. Faptul acesta se datorează uriașelor transformări pe care ultimele decenii le-au provocat pe toate planurile:

        - Știința redefinește vechi modele de gândire;
        - Tehnologia a ajuns să dubleze atribute umane;
        - Media sfidează barierele de spațiu și timp, transformând individul într-un nod de comunicații mondiale.

    Toate acestea au atrofiat în ființa umană dimensiunea religioasă. Dubiile existențiale au luat locul absoluturilor.
    Dacă cu numai 200 de ani în urmă, Biblia era considerată deasupra oricărei dispute, astăzi este în cele mai multe cazuri un motiv de satiră sau de penibil. Am înaintea mea un lung șir de opinii de natură să discrediteze această Carte. Nu doar atei, ci chiar și teologi cu notorietate repudiază pretențiile Bibliei de a fi revelație divină și normă morală absolută.

    Credincios sau nu, orice om onest este dator, în fața conștiințeisale, să asculte cu seriozitate toate contestările ce i se aduc.. Și apoi, să investigheze imparțial contra-argumentele, ca să fie în stare să tragă o concluzie îndreptățită. Căci, dacă totuși Biblia este ceea ce pretinde a fi: Revelația divină, purtătoare a mesajului salvării omului din moarte, atunci o evaluare superficială ar însemna o incalculabilă pierdere.
Pentru început, intenționez să dau curs criticilor ei. Cei care desconsideră raportul biblic, aduc o serie de argumente, ca de exemplu:
1. Că Biblia este o carte produsă de antici, fără nici o relevanță pentru omul modern, care are preocupări și interese diferite. 2. Că Biblia nu poate să dateze din timpul lui Moise, întrucât scrierea alfabetică fusese inventată mult mai târziu. 3. Că nu există nici un singur manuscris original. Ca surse există doar copii ale copiilor, cu datări târzii. 4. Că, raportul ei istoric nu este decât... mit și legendă, influențat de culturile vecine: mesopotamiană, canaanită și egipteană 5. Că episoadele supranaturale o încadrează în genul mitologic, în rând cu Vedele, Cartea tibetană a morții sau TaoTe Cing-ul chinezesc. 6. Că descrierea naturii și cosmologia Bibliei sunt puerile, produs al culturii primitive. Că Biblia crede într-un pământ plat și nemișcat, sub o boltă cerească solidă, cu o lună care emană lumină proprie, și cu stele ce pot fi scuturate din cer de un eventual cutremur... 7. Că relatările biblice nu găsesc confirmare în arheologie. Nu s-a găsit nici o corabie a lui Noe, nici Sodoma și Gomora, nici urme ale Exodului israeliților din Egipt... 8. Că Biblia înșiră o cronologie contrazisă de rapoartele istorice. Personajele și întâmplările ei sunt ficțiuni. 9. Că pretenția Bibliei de a fi un standard moral este lovită de nulitate, din moment ce abundă în imoralități, ucideri, discriminări, adultere, incesturi, sclavie... 10. Că Biblia este plină de sute de contradicții, ceea ce îi compromite credibilitatea. 11. Că așa-numitele profeții sunt simple interpolări ulterioare, operate după consumarea faptelor „prezise”. 12. Că personajul central, Isus Hristos, n-a existat. El este un construct sincretic, produs al culturii orale, cu evidente paralele în alte mitologii antice... Și altele ca acestea ... Dacă lucrurile stau așa, probabil ca avem de a face cu cea mai mare înșelăciune din istorie. În episoadele ce urmează te invit să descoperim împreună ce ne spun faptele.